Ministerul Tineretului și Sportului

Astăzi, de Ziua Națională a Tineretului, avem vești cât se poate de bune pentru toți tinerii!

Evenimente

Astăzi, de Ziua Națională a Tineretului, avem vești cât se poate de bune pentru toți tinerii!

Ministrul tineretului și sportului, Bogdan Matei, tocmai a aprobat o serie de măsuri, care se vor aplica în cel mai scurt timp și care confirmă faptul că MTS arată deschidere și se implică în mod considerabil în activitatea organizațiilor studențești și de tineret din România.

Astfel, au fost suplimentate locurile în tabere studențești (inclusiv comandamente) pentru federațiile studențești, care vor crește de la 150 la 600! Respectiva suplimentare însemnă și alocarea unui buget de 315.000 de lei!

Pentru a crește gradul de transparență decizională, federațiile studentești naționale reprezentative pot delega observatori în procesul de acreditare al agenților economici unde se vor desfășura taberele studentești.

De asemenea, Casele de Cultură Studențești vor mai primi, pentru activitățile culturale, un buget suplimentar de 450.000 de lei.

A patra măsură se referă la taberele studențești unde au fost alocate nu mai puțin de 1079 de locuri suplimentare, ceea ce înseamnă un buget de 755.000 de lei!

Iar Salonului Național de Creație și Inventică i-a fost alocat un buget de 100.000 de lei.

“Astăzi am stat cu echipa mea de experți câteva ore și am căutat și identificat soluții pentru a putea lua aceste măsuri, chiar de Ziua Tineretului. Este încă o dovadă a faptului că ne respectăm angajamentul de a fi cât mai aproape de tinerii din România și de a-i sprijini cât mai mult în activitatea lor”, a spus ministrul Bogdan Matei.