Ministerul Tineretului și Sportului

Complexul Sportiv Național Lia Manoliu

Noutăți

Complexul Sportiv Național Lia Manoliu

  Complexul Sportiv Național Lia Manoliu și-a îmbogățit zilele trecute patrimoniul de excepție cu un balon nou, care acoperă bazinul exterior de înot și oferă astfel posibilitatea folosirii acestuia și în anotimpurile reci.

  Ministrul tineretului și sportului, Bogdan Matei, a făcut o vizită la CSN Lia Manoliu pentru a vedea stadiul lucrărilor, aproape finalizate, și pentru a se interesa de eventualele necesități suplimentare pentru ca obiectivul să fie gata de folosință cât mai curând.

  Însoțit de directorul CSN Ștefan Rohnean, de secretarul de stat Remus Munteanu, de directorul general Daniel Jianu și de secretarul general Alin Voicescu, ministrul Matei a făcut un tur al locației și a primit detalii tehnice despre starea șantierului.

   „Mă bucur că această bază modernă a MTS, care oferă condiții excelente de pregătire și în care continuăm să investim, va avea și un nou balon. Sportivii vor putea folosi astfel bazinul și pe vreme rece, până când bazinul acoperit va fi, la rândul său, gata”, a spus ministrul Bogdan Matei, care apoi a vizitat și sălile de atletism, gimnastică și judo.